Asa ca azi pe la 6, cand a facut semi ochisori Puiu' si s-a mufat, am asteptat cu nerabdare momentul cand voi putea sa il pasez lu tac'su si sa ma strecor ca o fantoma pe langa pat, prin sufragerie pana in hol si sa o zbughesc pe usa care (multumiri lui El! apreciem mult) nu mai scartaie de sa scoale tot blocu. Bine'nteles, momentul a venit cam pe la 7 jumate. Nu conteste. Tot sambata, tot octombrie, tot intunecat, tot singuratica plimbarea mea prin aerul rece.
Asa ca am zbughit-o. Cu inima in pioneze si cu gandul la Pui, am iesit sa miros cel mai proaspat aer de dimineata. Iubesc diminetile devreme. Devreme de tot, cand cerul e inca rosu si soarele inca doarme ca o fata mare in somnul de frumusete, miscandu-si incet si delicat coama roscata exact cat trebe ca sa vad io pe unde calc. Eh, azi nu e chiar asa devreme, dar e intuneric a toamna tarzie si picura rece. Imi place vremea asta, de stat in balansoar si tinut Pui in brate, acoperiti cu o patura pufoasa (de la Ikea, ovcors).
Si calc eu pe frunze umede si galbene aprins, ca niste stelute pe trotuarul rece, umed si intuecat. Ca si cum as calca pe cer. Muma zice ca sunt o "morning person". Mda. Cica pen'ca m-am nascut dimineata. Cam ciudat, ca io m-am nascut pe la 10, si totusi imi place dimineata de pe la ora 5 la 7. (variaza in functie de anotimp) iar Puiu s-a nascut la 7 dimineata si totusi doarme dus la orele alea indecente de care vorbeam mai sus. Teoria asta nu functioneste la noi, muder...Ma rog, si merg io si merg si ma gandesc la diminetile devreme de la Arinis, pe la 5, cu bunicu, prin frig si roua, si imi amintesc si diminetile la Mamaia, in camping, cu Muma si Tat'hai pe la chisculetu-restaurant care avea numai omleta si ceai/cafea. Imi amintesc de casa, de campul rece de la Pacea, de aerul de casa.... Mde, amintiri adunate in ani multi... de aici se vede etatea unui om....
Si primul imi tulbura feeria de ganduri cu tente non-materne, si de trairi de deja vu pe care sigur nu le-am mai trait un baietan, de altfel frumusel si zvelt, cu un ghiozdan in spate. Surpriza. Credeam io ca la ore obscene copii dorm. Nani, in patuturile lor. Si uite ca nu. Dar nu se plimba, merge tintit. Deci nu e de placere, e cu treaba. Hmmmm, uite un copil care are ceva mai important de facut decat sa se plimbe cu mainile la spate ca pensionarii si sa mediteze la prostii.
Evident, brusc, stare de frustrare. Hei, dar si eu fac chestii. Si ce daca ma plimb ca o nebuna dimineata prin aer. Fac si alte chestii mai deosebite. Nu imi aduc aminte exact ce, exact acum, dar sigur fac.
Asa ca ma apuca nebunia. Cu N mare. Nebunia. Trebe facut ceva deosebit, printre picaturile de timp liber oferite de Pui cu atata zgarcenie.
Si ce imi vine in cap. Un blog. Da, un Blog despre eu, despre cum eram eu cand mi-a aparut minunea, un blog despre mine, pentru el, tocmai ca in cazul in care uitandu-se inapoi peste ani, cand io voi fi undeva departe, privind de sus, Puiul sa poata sa cunoasca cate ceva despre un copil, cu un copil, sa ma vada asa cum ma vad io.
Si sa primeasca si un sfat util in fiecare postare. Asa, ca de la MAMA. O chestie nostima, sau noua, pe care o voi afla io in ziua respectiva. Un fel de enciclopedie zilnica.
Asa ca, Here goes nothing ! cum zice romanul.
Puiule, incepem jurnalul virtual al lui mama, special pentru tine.
No comments:
Post a Comment